La data de 18 iunie 2012, Societatea de Științe Juridice a încheiat un protocol de colaborare cu Uniunea Națională a Barourilor din România, având ca obiectiv cooperarea dintre cele două părţi în domeniul juridic, prin aducerea la cunoştiinţa membrilor şi publicului a intenţiilor şi realizărilor cu privire la activităţile specifice, precum şi prin promovarea unei bune imagini şi reputaţii publice. Printre activitățile vizate de protocol se numără iniţierea şi desfăşurarea unor proiecte ştiinţifice comune privind popularizarea informaţiei juridice, la standarde înalte de competenţă profesională şi care să corespundă scopurilor celor două părţi, realizarea unor lucrări, studii şi cercetări ştiinţifice, organizarea de manifestări ştiinţifice în parteneriat cu Institutul Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților, participarea la manifestările organizației-partener, și cooperarea în domeniul practicii de specialitate a studenţilor.

 

Sursa: ssj.ro